Margo este unul din primele filme romanesti pe care l-am vazut dupa revolutie, si care m-a facut sa exclam "romanii fac filme esoterice, chiar fara sa aiba intentia asta". Si asta pentru ca vad realitatea intr-un mod profund transfigurator, extragandu-si esenta sufleteasca dintr-un filon extrem de adanc. Asta am remarcat-o la mai multe filme romanesti, despre care voi mai vorbi.
La filmul Margo se remarca puternic rezonanta cu Dhumavati (este zeita hindusa a Vidului, cea care se spune ca exista inainte de creatie, si va exista dupa disolutie) prin multiple elemente - imaginea satului sarac, izolat, incetosat, arid, moartea mamei, baba curioasa, care merge in urma cosciugului si care e interpretata neintamplator de un barbat,
Constantin Cojocaru, sugerand decreptitudinea manifestarii , dar si transcenderea ei. Apoi obsesiva camera de filmat, un etern observator. Toata aceasta desprindere de lumesc o ajuta pe eroina noastra sa isi pastreze sufletul curat, sa ramana neatinsa de uratenia vietii, si sa se pastreze asa cum este ea cu adevarat, o regina. Oriunde calca ea este o regina, tocmai prin aceasta stare de martor, de neimplicare. Aceasta stare, foarte inalta si foarte profunda o ajuta sa-si recapete instantaneu viata, sa poata pasi intr-o viata noua cu inocenta unui copil si frumusetea unei regine.
Asta mi-a spus mie acest film.
O actrita extrem de frumoasa,
Cristina Cioran, cu o interpretare foarte fireasca.
Nu e un film pentru iubitorii de telenovele sau manele, nu e pentru cei care vor ca filmul sa le spuna totul pe sleau. E aproape un film de arta. Arta nu e niciodata vulgara, nu iti tranteste niciodata totul in fata. Ea se adreseaza sufletului si iti trebuiesc urechi speciale sa o auzi. Este deci, un film pentru cei care au urechi de auzit si ochi de vazut :)!
Enjoy!
https://www.youtube.com/watch?v=zNk8C0IJsdA
